Guvernul Republicii Moldova a aprobat marți, 26 august, completarea Documentului unic de program pentru anii 2025-2027, prin care vor fi finanțate 95 de proiecte noi de dezvoltare locală și regională în toată țara.
Valoarea totală a investițiilor este de circa 3,1 miliarde de lei, bani alocați de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).
Proiectele urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor în domenii precum:
- apă și canalizare: 48 de localități vor fi conectate la servicii moderne de aprovizionare cu apă și sanitație;
- turism: 19 proiecte pentru sporirea atractivității turistice;
- revitalizare urbană: 15 proiecte pentru modernizarea parcurilor și zonelor de recreere;
- clădiri sociale și culturale: 6 proiecte de reparații capitale și reabilitare;
- infrastructura de afaceri: 6 proiecte care vor susține antreprenorii și vor stimula economia locală;
- dezvoltare locală: 1 proiect în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția II.
Prin aceste investiții, zeci de mii de oameni din toate regiunile țării vor avea acces la servicii publice mai bune, apă de calitate, spații moderne de odihnă, instituții social-culturale reabilitate și oportunități economice noi.
În Regiunea de Dezvoltare Nord urmează să fie implementate 20 de proiecte noi, în valoare de circa 800 milioane de lei.

1093 accesări