print
Tinerii antreprenori din Bălți și Drochia pot aplica la un concurs de granturi
08.08.2019
2006 accesări Reper,

Vrei să deschizi o afacere? Tinerii antreprenori din Bălți și Drochia pot aplica la un concurs de granturi lansat de Asociația „Caroma Nord”. Scopul global al proiectului este de a promova spiritul antreprenorial în rândul tinerilor, prin susținerea implementării ideilor inovative și creării noilor locuri de muncă.

Eligibile pentru acest program sunt persoanele dornice de a deschide o afacere pe teritoriul orașului Drochia și municipiul Bălți.

Suma maximă acceptată spre finanțare este de 2500 euro per familie, în cazul solicitanților persoane fizice, sau per întreprindere, în cazul solicitanților persoane juridice.

Finanțarea va fi oferită pentru procurarea mijloacelor fixe noi (echipament/utilaj/mobilier), animale, plantații, păsări, construcții, albini etc. în vederea inițierii unei afaceri noi sau dezvoltarea unui nou produs sau domeniu în cadrul unei întreprinderi existente. În total vor fi acordate cel puțin 5 (cinci) granturi.

Sunt îndemnați să aplice pentru granturi tineri/tinere cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care locuiesc în zonele vizate mai sus. Autorii vor fi sprijiniți în inițierea afacerii și asistență consultativă individuală timp de 9 luni.

Dosarul de participare la Concursul de Granturi poate fi completat AICI.

Data limită de aplicare este 25 august 2019, ora 23:59.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord